La Psi am găsit un joc nou, frumos. Tiberiu a venit cu ideea repostării unor texte mai vechi, așa că a șaptea zi din săptămână a devenit duminica amintirilor.
Am repostat un text scris cu ceva timp pentru că am avut motiv s-o fac. Zâmbet.
…
Tavanul era alb. Se uită în sus încercând să-și imagineze cam ce poate fi mai departe, mai sus de el.
De fapt avea o amintire. Un cer albastru.
In ziua în care mama ei o adusese în centru, grăbită si cumva supărată pe accidentul în urma căruia ea se născuse, cerul era uimitor de albastru. Clar, curat și fără nici un nor.
Se întoarse într-o parte, lipindu-și nasul de gratiile pătuțului. Ii zâmbi prietenului ei din pătuțul de lângă. Deși azi nu avea chef să se joace prinse șoseata ce acesta i-o intinse, trăgând de ea.
Ascultă vocile ce se auzeau undeva în fundal. Nu întelegea prea bine cuvintele oamenilor mari dar le intuia. Și incerca să ghicească după inflexiuni, după ton cam care era starea lor de spirit. Și mai ales, cine avea sa aibă grijă de ea, de ei.
Zâmbi. Azi era cu adevărat o zi bună. Era prin zonă șI una din persoanele care îi iubea și care îi ințelegea tare bine.
Deci azi avea să stea în brate. Azi avea să i se vorbească. Și avea să fie alinată și mângâiată. Și avea să audă povești. Și mai mult ca sigur avea să vadă și cerul. O mulțime de întâmplări senine o așteptau azi.
…ce faci tu suflețel ? …
Zâmbi iar larg arătându-și toți cei cinci dințișori ce străluceau ca boabele de orez.
Incercă să se ridice de-a bușilea, dar căzu cu nasul pe cearceaf și rămase cu fundulețul în sus, într-o poziție nu prea demnă. Mai incercă o dată și asta doar de dragul acelei persoane care o încuraja tare blând. Reuși. Se lăsă apoi în jos, întorcându-se pentru a bate din palme. Simțea că persoana aceea era tare bucuroasă când o imita.
...hai in brațe piticuțo, hai să-ți arăt lumea…
Iși privi victorioasă colegii de cameră. Ea era prima luată în brațe și nu-și mai încăpea în piele de fericire. Le spuse în gând că avea să vină și rândul lor, că din păcate persoana nu avea mai multe brațe și nu încăpeau toți în același timp.
Se lipi cu capul de inima ce bătea cald. Nu avea decât puțin peste 365 de zile de viață dar știa că persoana o iubește. Simțea. Și parcă nu mai era atât de singură pe lume. Parcă putea să viseze, să creadă, să crească.
Dacă era să dea crezare acelei persoane care o ținea legănând-o în brațe, faptul că acum era într-un centru era o intamplare a vietii.
Alungă amintirea lacrimilor curse în ziua aceea cu cer albastru. Preferă să-și amintească doar momentul în care persoana care o iubea, îi ștersese lacrimile. Și clipa în care ștergându-i lacrimile îi spusese că avea să treacă peste tot răul, că avea să izbutească, că acum nu mai e atât de singură pe lume.
Mai trebuia doar să rezolve problema femeii cu inima de piatră. Dar se știa încă prea mică și asta era cu adevărat complicat. Și mai trebuia s-o ierte pentru că nu avea cui sa spună mama. Ei, avea să facă și asta cândva.
Deși persoana îi spusese că într-o zi e posibil ca o mamă cu inima bună s-o ia acasă, nu prea îndraznea să spere la atât de mult.
Se gândi că legănată așa și-n susurul de cuvinte calde avea să adoarmă. Și parcă de undeva auzea un cântecel de leagăn.
Se așeză mai confortabil și-i zâmbi persoanei. Și simți în sărutul așternut pe frunte multă și nespus de frumoasă iubire.
Da, poate într-o zi chiar avea ca cineva s-o iubească atât de mult, atât de total încât s-o ia acasă.
Și atunci chiar nu mai avea să fie sub nici o formă singură pe lume.
…
Știu că în fiecare întâlnire de viață există un rost. Există un sens. Și mai știu să vă spun că astăzi puiul mic și dulce din această poveste nu mai e singur pe lume. Are cui să spună mama și tata. Zâmbet. S-a întâmplat ca o colegă de-a mea s-o iubească tare mult. La fel și soțul ei. Și au dus-o acasă. De tot. Nu mă pot abține, iarăși zâmbet. Mai știu să vă spun că sunt tare fericiți toți trei. I-am văzut și i-am simțit. Puiul de om are astăzi puțin peste doi anișori și e toată numai zâmbet. Aleargă de la unul la altul, îi caută, îi strigă. Iar mami și tati sunt nespus de fericiți, radiază. Sunt tineri și frumoși, sunt o familie ce poate într-o zi se va mai rotunji puțin cu încă un pui de om zămislit de ei. Pentru că îi cunosc, pentru că sunt oameni tare buni știu că nu vor face nici o diferență între puiul născut din dragostea lor și puiul cu ochii albaștri ce l-au luat acasă, tot dintr-o dragoste mare. Știu că ei își vor împlini destinul și drumul. Știu că sunt o familie. Știu că zâmbesc de câte ori mă întâlnesc cu ei, de câte ori mă gândesc la ei. Și le doresc din toată inima mea să fie cei mai fericiți pământeni. Încă un zâmbet mare, mare.
…
Lotusica, tu ne topesti inimile descriind aceste trairi sufletesti, dar intotdeauna ne si alini cu bogatia iubirii pe care o ai in suflet si pe care o daruiesti.
Frumosi oameni acesti tineri care s-au imbogatit cu acest pui cu ochi albastri. Le doresc din toata inima sa fie fericiti cu totii.
Invatam ca Zine bune si “Zini” buni sunt si printre noi, nu numai in basme. :)
Odille,
tare multumesc de gandul bun :) :)
Da, sigur ca oamenii buni exista printre noi, sunt reali, in carne si oase :) Si tare imi place sa scriu despre ei :)
[...] trecut ne mai aduc cuvintele lor şi tibi, vero, altcersenin, cita, cioburi de chihlimbar, grişka, lotusull, Tweet (function(d, s, id) { var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0]; if [...]
:)
Zambeste Ingeras, zambeste :)
unde este atata fericire este si zambet bucuros :)
si tu Lotusica :)
Zambesc si eu Ingeras :)
Stiu eu ce stiu de zambesc asa :)
cu siguranta,lotusica :)
:) :) :)
cei mai fericiţi pământeni… aşa să fie. :)
Multumesc mult, mult, Psi frumos :)
Am stiut eu de ce i-am dat share…cat mai multa lume ar trebui sa vada ce scrii si sa aiba lacrimi in ochi, cum am eu acum! :) iti zambesc cu recunostinta
Aura draga, tare-mi sunt pretioase lacrimioarele tale :-). Eu ii sunt recunoscatoare lui Doamne Doamne, le sunt recunoscatoare lor ptr sufletul lor bun, bun, ii sunt recunoscatoare puiului mic ca atata timp cat a fost in viata mea mi-a adus atata fericire, iti recunoscatoare tie ptr emotia ta caci intr-un fel subtil va ajunge la ei si asta mi-am si dorit cd am scris :-)
[...] griska . lotusull . Like this:Like9 bloggers like this post. [...]
Cînd am ajuns cu lectura aici,
“Deci azi avea să stea în brate. Azi avea să i se vorbească. Și avea să fie alinată și mângâiată. Și avea să audă povești. Și mai mult ca sigur avea să vadă și cerul. O mulțime de întâmplări senine o așteptau azi.!
M-am bucurat enorm. Am surîs…
Cînd am ajuns aici,
“vă spun că astăzi puiul mic și dulce din această poveste nu mai e singur pe lume. Are cui să spună mama și tata”
mi-am reamintit ce dulci sunt lacrimile fericirii… zîmbet împăcat.
Tibi,
da ce zambesc eu citind despre ” ce dulci sunt lacrimile fericirii ” :)
Si ce bine ca zambesti impacat :)
Si multumesc mult :)
Mihaela
Circulă în cultura lumii, o vorbă înţeleaptă: cînd salvezi un/o tînăr/ă, copil/ă, întreaga lume este salvată. Pentru că întreaga lume se bazează pe un om drept. Omul drept – şi bun – face lumea să se apropie de cer. zîmbet.
Nu stiam vorba asta Tibi, multumesc :)
In continuarea acestei vorbe as mai adauga : cand salvezi un suflet, te legi pe viata de el :)
Ce aproape pare cerul uneori. In toata mizeria cotidiana, in toata nimicnicia lumii, in tot haosul si deruta, unii oameni, prin faptele lor iti arata ca cerul poate fi tare aproape :)
Lotusull, Frida Kahlo spunea candva ca nu are nevoie de picioare pentru ca are aripi sa poate zbura. Uneori cerul este mult mai aproape decat ne imaginam. Salvarea unui copil, a unui om matur sau a unui batran – nu conteaza varsta ci ajutarea celor ce au nevoie de sprijin – este o particica din perpetuarea vietii. Am ales o melodie ce azi nu mi-a iesit din inima, si este legata de iubire:) Hug:)
Coloured,
ce-mi plac vorbele Fridei Kahlo :)
Cred ca este un moment oportun al acestei salvari, al acestei interventii, o clipa ce se simte ca a fi cea mai potrivita. Mi-e clar ca nu avem cum sa salvam toata Planeta, toti oamenii, ci doar pe anumiti. Si pe acestia, fie copii sau nu, ii intalnim fix atunci cand trebuie :)
Multumesc de piesa, imi place :)
Zambet
:)
I-a zîmbit şi soarta micuţei fiinţe încrezătoare într-un destin mai bun.
Ştiu, din poveştile mamei mele, ce înseamnă să speri şi să aştepţi să ţi se întîmple o astfel de minune, să te iubească cineva atît încît să te ia acasă! Să te ia acasă… Zîmbesc, dar parcă ochii mei stau să plouă puţin.
M-ai emoţionat iar.
I-a zambit soarta, i-au zambit oamenii buni si impreuna isi vor implini destinul.
:)
Daca ochii tai vor sa curga apa, lasa-i sa curga. E ceva firesc asta.
Cu drag, tie – zambet.
[...] de praf. La fel au făcut și psi, vero, altcersenin, cita, cioburi de chihlimbar, grişka, lotusull ( e drept, puțin mai repede [...]
[...] cuvinte din trecut găsiţi la: tibi, psi, cita, anacondele, altcersenin, grişka, dagatha, lotusull 45.700000 27.179722 Share this:ShareFacebookTwitterEmailPrintStumbleUponDiggRedditLike this:Like4 [...]
Impresionantă poveste. Păcat că acea persoană iubitoare nu are mai multe braţe, totuşi… :)
Zambet :)
Acea persoana n-are sigur decat doua :) Dar bratele ei, plus bratele altei persoane, plus si plus … uite asa uneori iese o treaba buna :)
[...] mai scos la lumină cuvinte din trecut: psi, Tibi, Vero, Altcersenin, Cita, Grişka, Dagatha, Lotusull Rate this: Share this:FacebookTwitterMai multEmailLinkedInPrintDiggRedditStumbleUponTumblrLike [...]
Ce frumos incep saptamana asta, Lotusica ! Cu o veste atat de buna. :)
Ce ma bucur Treia draga ca-ti incepi frumos saptamana :) :)
Tu nu povesteşti. TU TRĂIEŞTI ce povesteşti.
Te îmbrăţişează un suflet…
Da, traiesc :)
Cred ca e vorba de exercitiul empatiei :)
Te imbratisez si eu suflet frumos :)
Lotusull, citesc si iar mi se umplu ochii de lacrimi. Esti un inger pentru copilasii acestia, ai nimanui. Ai tai de fapt, prin cat de buna esti cu ei si prin cat de frumos scrii despre ei, despre lumea lor atat de trista, pe care tu, cu harul tau dumnezeiesc, o infrumusetezi ca nimeni. Te imbratisez cu recunostinta, pentru ca le dai sansa, cat de mica, sa mai spere ca poate fi si pentru ei un bine, candva. Iti sarut cu respect mainile harnice pentru sufletelele acestea nevinovate ca s-au nascut… de nu s-ar fi nascut…
Uof Moi draga, m-ai induiosat cu vorbele tale. Eu tare ma bucur ca mainile mele nu sunt singure, ma bucur ca mai sunt si alte maini blande ce cresc acesti copiii. Ma bucur ca uite mai sunt intalniri de viata rotunde in care oameni mari si bun invata pui de om despre mama si tata, ma bucur ca tu, ca ceilalti ce-au citit au rezonat la povestea asta. Si Moi draga, o fi un sens in toate, o fi stiind Doamne Doamne care e scopul si drumul acestor copilasi. Eu te imbratisez cu drag :-)
Lotusulle drag, o fi stiind Dumnezeu. Noi, muritorii, nu prea stim.
Si eu ma bucur ca nu esti singura acolo. Sigur ca e mult mai usor asa si sigur si alte maini ce-ti sunt alaturi sunt foarte importante pentu copilasii care le asteapta zi si noapte. Tu insa, mi-esti draga, asa cu sufletul tau de copil ce poti simplu si usor sa ii iei in brate si in suflet. Iar ei sa simta si sa se bucure. Fetita fericita ce si-a gasit familie stii ca iti apartine si tie si ma bucur mult pentru asta :)
Moi draga,
si tu imi esti tare draga si cred tot mai mult, pe zi ce trece ca intalnirea cu Alice a fost doar un pretext al sortii ptr a ne aduce fata in fata :)
Fetita mica si dulce a fost un pic a mea, iar acum e acum e la mami si la tati, le-am incredintat-o lor, cu tot sufletul meu. Stiu ca e bine, stiu ca e iubita si asta mi-e destul :)
Lotusull, mie mi se pare foarte nedreapta soarta copiilor care sufera din neglijenta parintilor, sau care sunt abandonati. Mi se pare ingrozitor si de multe ori ma supar pe soarta.
Atunci cind gasesc dragoste si alinare, asa cum asa de minunat ne povestesti tu, imi gasesc un pic linistea.
Citeodata ma gindesc ca a avea copil nu ar trebui sa fie un drept cu care sa ne nastem automat. Ar fi un drept pe care ar trebui sa-l cistigam.
Odille draga,
cred ca subiectul asta e stufos tare. Eu una am depasit acel stadiu in care unele imi par nedrepte. Iau situatia ca atare, ma gandesc ca stie Doamne Doamne de ce a facut asa si in functie de ce simt, intervin sau nu in viata unui om. Si la fel legat de copii. Nu mai stau sa judec de ce si cum. Analizez situatia, vad care este si in functie de cum evolueaza unele lucruri, fac tot ceea ce imi este permis a face, asa omeneste. Dar e adevarat, uneori ma infior, apoi ma scutur si raman cu picioarele bine infipte in pamant si cu inima la locul ei.
Ai sa fi surprinsa poate sa afli ca fiecare copil are ” mamica ” sau ” mamicile ” lui. In final daca tragi linie, nimeni nu ramane chiar singur, singur. Sa vezi ceva dragut, cand ne intalnim intre noi colegele, ne mai spunem chestii de genul : vezi ca fiica-ta a facut te miri ce pozne sau fiul tau a rasturnat farfuria cu mancare si s-a pictat tot pe fata :) :)
Nu stiu ce sa zic legat de dreptul de a avea un copil.
Stiu ca o sarcina poate fi prevenita dar ptr asta e necesara educatia. Si uite asa, e gata cercul vicios.
Ma induioseaza oamenii ce-si iubesc puii. La fel si animalele ce fac asta.
:)
Lotusull,
“Sa vezi ceva dragut, cand ne intalnim intre noi colegele, ne mai spunem chestii de genul : vezi ca fiica-ta a facut te miri ce pozne sau fiul tau a rasturnat farfuria cu mancare si s-a pictat tot pe fata :) :)”
Daca ai sti ce bine mi-a facut aceasta fraza a ta. Este minunat acest sistem ca fiecare copil sa aiba o “mamica”.
Iti voi spune o poveste despre aceasta nevoie de a avea o “mamica”. Sigura ca nu as vrea in niciun caz sa compar copilasii cu niste ratzuste, dar ceea ca am vazut, pe mine m-a induiosat.
Fetita mea era micuta, 4 – 5 anisori, si avindu-o numai pe ea, m-am gindit ca prea este singurica aici in Canada, si am cumparat doua ratzuste, una galbioara careia fetita noastra i-a dat numele de Cutey si una galbioara cu negru, care s-a numit Pretty.
Ratzustele le tineam noaptea intr-o cutie inalta de carton, iar ziua, afara in gradina. Tot timpul ele erau dupa fetita mea. Le cumparasem si un mic bazin de platic, ca sa invete (ziceam eu) sa inoate. Numai ca atunci cind fetita mea vroia sa se joace in casa, eu imbarcam ratzustele in cutie si le aduceam in casa, la parter, pt ca vecinii aveau doua pisici foarte agile, care erau cu ochii pe Cutey si Pretty. :)
La un moment dat ma uit in cutie si nu vad ratzustele. Cind colo, ele sarisera afara din cutie si se chinuiau sa urce scarile spre etaj, unde auzeau vocile fetitei mele si a prietenei ei.
Nu mi-a venit sa-mi cred ochilor. Se straduiau sa sara pe cite o treapta, se rostogoleau jos si o luau de la inceput. Dar nu au renunat.
Le-am lasat si le-am urmarit. Dupa mult efort si multe tumbe, au reusit sa ajunga sus. Daca le-i fi auzit cit de fericite erau, ce macaiala era pe ele, cum dadeau de repede si voios din codite, ai fi vrut sa le iei si sa le saruti pe cioculete. :)
Scuze pt lungimea comentariului.
Pai au Odille, ca asa le randuieste Doamne Doamne ca fiecare copil e indragit de una din noi :):) Au si eu, asa intr-un fel, un fel de mamica :)
Tare draguta povestea cu ratustele :):)
Nu-ti fa griji, povesteste cat iti vine :)
lotusell…..ioi Doamne ce frumos….iti zimbesc cu sufletul….
Asa-i copilas aiurit ? :)
Zambet si tie :)
Lotusica, am revenit. Stiam ca vreau sa recitesc tot cu sufletul randurile tale, asa am si facut. Cred ca minunile mici care vin alaturi de noi au asa de multe lectii pentru noi, ”oamenii mari”, incat, indiferent cine suntem acesti ”noi” – parinti biologici sau parinti adoptivi – trebuie sa privim aceste suflete cu cel mai mare respect. Avand deja o situatie similara in familie, imi dau seama ca acea mama, acel tata, acei parinti naturali care au abandonat un pui de om, in varsta de doar cateva zile pe treptele unui centru de plasament dintr-un oras oarecare, poate au facut binele pe care trebuiau sa il faca – desi, din afara, ar parea de condamnat. Si totusi, exista atatea minuni mici care, din cauza abandonului, ajung in familiile potrivite, in familii care chiar pot oferi iubire si o viata frumoasa. Poate ca parintii naturali doar asa au putut sa faca cel mai bun lucru pe care il puteau face pentru copiii pe care i-au abandonat …desi perioada dintre doua mame sau dintre doi tati nu este deloc usoara…
Cred ca e cumplit sa pierzi in mod atat de brutal contactul cu mama, cu cea care ti-a dat viata … e cumplit sa nu te poata oglindi nimeni in priviri, dar este o minune cand totul pare a reveni, ca intr-un basm frumos.
Cat despre ce spuneai mai sus, intr-un comentariu … da, educatia ar fi un punct de pornire pentru ca astfel de situatii sa nu se mai intample. Dar oamenii nu pot fi obligati sa tina cont de educatie … cercul devine si mai vicios …
Am inteles ca in Bali, conform unei traditii pastrate pana in zilele noastre, pana la varsta de sase luni, nou-nascutii sunt purtati numai in brate, pentru ca sunt considerati zei veniti direct din rai si nu se cuvine sa lasi un zeu sa mearga sau sa se tarasca. pe jos. Acum iti zambesc.
Dintr-o alta perspectiva, cea spirituala, se spune ca fiecare suflet de copil, inainte de a aparea pe aici, pe Pamant, isi alege parintii … isi alege in special acea mama care poate sau trebuie sa il ghideze prin viata. Uneori ma simt atat de mica fata de adevarurile de alta natura ale acestui Uni-vers, incat nu pot sa mai spun nimic.
Dar mi-ai amintit de mama si …
Minune Mica,
tare imi place acea explicatie spirituala. Cumva e singura ce-mi explica anumite intamplari de viata ce nu sunt deloc intamplatoare. Si cred mult in intalnirile de viata, inclusiv acelea dintre parinti naturali sau adoptivi sau persoane de ingrijire si copii.
Mai stiu ca e treaba fiecaruia din noi sa desluseasca rostul, sensul unei intalniri de viata caci acela e raspunsul valid, cel ce-l descoperim singuri.
Ceva ma face sa cred ca tu ai inceput sa-ti gasesti acele raspunsuri si tare ma bucur ca e asa :)
Aici ai o imbratisare de la mine. Una mare, mare :)
Mai departe stiu ca fiecare situatie de viata e unica si incerc sa nu cad in pacatul generalizarii. Si cu atat mai putin in cel a judecarii cuiva. Incerc sa inteleg. Cand nu pot sa inteleg, incerc macar sa accept. Sa accept faptul ca fiecare om e responsabil de alegerile ce le face. Inclusiv un parinte ce-si a ales sa-si abandoneze copilul. Este alegerea lui, iar consecinta acestui lucru il priveste direct. Insa. Daca imi iese in drum un pui de om abandonat si simt nevoia sa intervin, o fac. Asumandu-mi toate consecintele ce decurg din acestea. Dar macar asa putin, poate uneori reusesc sa ii fac viata mai buna. Iar unii oameni, speciali ii consider eu, ii iau acasa pe acesti pui de om si isi leaga definitiv destinul de a al lor. Cu un rost ce-l stiu sau il vor afla doar ei :)
E atata complexitate Minune incat la randul meu ma simt mica. Dar invat si eu din mers. Hopa, hopa asa, le asez ca intr-un joc de puzzle. Sper ca pana la sfarsitul vietii mele in trup sa reusesc sa recreez imaginea adevarata. Adica, adevarul. Unde toate cele intamplate vor fi cu un sens. Chiar si cele ce la un moment at au durut. Ma gandeam ca suferinta asta e si ea parte din cunoastere. Nu stiu de ce asa. Nu stiu de ce nu putem accede la adevar fara suferinta.
Pana la urma toate cele ce le-am trait, ne-au condus spre ceea ce suntem azi. In virtutea acestui adevar elementar, tu esti un Om tare frumos Minune.
Zambet, zambet, zambet tie.
:)