Etichete
acceptare, acvaria, alegere, bine, funnyblog, horoscop, inocenta, intalniri, intamplari, iubire, lectie de viata, oameni, simplitate, umor, urania, zodii
M-am tot zgâit la ele. Preț de vreo jumătate de oră. Și-n afară de faptul că sclipeau înșirate în constelații aranjate după o lege proprie, nimic. Nici o revelație cu iz de previziune. Nimic. Am cugetat eu mai o vreme, apoi am închis fereastra. Frigul pătrunzător îmi înghețase nasul și visam la o sobă, la un foc duduind, la niște plăcinte, la zarvă și râsete de copii. Fără nici o idee în ce privește leapșa de la OFZ. Ce mă fac cu horoscopul ? m-am întrebat înainte de a adormi, privind în treacăt lumina stelelelor strecurată pe după draperii. Păi joacă-te, mi-a părut că le aud spunând. Și cum n-am pic de aptitudini în a desluși mersul astrelor și nici alinierea planetelor, m-am jucat ( zâmbet ).
Cuvântul cheie al anului 2012 va fi echilibrul. Se vor ivi astfel situațiile potrivite pentru a îndrepta orice urmă de dezechilibru. În virtutea liberului arbitru, indiferent de zodie, fiecare va avea liberatea de a interpreta aceste situații de viață după bunul plac și disponibilitatea de a-și asuma consecințele inerente unei alegeri. La această categorie intră întâmplările de viață cu iz roz sau alte nuanțe de violet până la negru ca pana corbului și de ce nu, cele alb serafic. Contextele ce par strânse cu ușa ori pe muchie de cuțit vor fi și ele printre celelalte. Cum mai jos de pământ nu se poate cădea, demersul de extragere din băltoacă și înaintare, chiar dacă târâș și nu în pasul ștrengarului vor fi apreciate drept determinare în trăirea propriei vieții, răsplătită pe măsură. Nu de cer, nu de destin, ci ca un rezultat al bumerangului faptelor aruncate înspre alții. De unde banalul sfat șoptit de astre cum că-i bine să dai în alții cu bun simț căci acesta, la un moment dat și probabil în viața asta, se va întoarce la expeditor. Se pot lua în calcul întâlnirile cu oameni providențiali a căror mână întinsă e bine să fie apucată cu fermitate. Și cu recunoștiință. Când mizeria se adună prea mult se poate folosi pentru îndepărtarea ei, lopata din dotare. Gunoiul va fi aruncat peste bord și nu în alții, iar pentru momentele de maximă lehamite ori saturație e utilă inocența de copil. Candoarea aceea bine pitită, adevărat balsam chiar și în cazul mușcăturilor de rechini.
Musai să scriu despre subiectul meu preferat, asta dacă tot am ocazia. Nu că m-aș pricepe la dragoste, dar și ce dacă ? ( aici e emoticonul acela cu limba scoasă ). Cum nu cred într-o singură, unică și mare iubire, rămân restul probabilitățiilor. Adică acele întâlniri de viață ce te amprentează în felul lor propriu atunci când sunt trăite. Fiecare fiind la timpul ei o mare iubire. Probabil spun asta pentru că eu n-am reușit până acum să iubesc puțin și nici mediu ( zâmbet ). Așadar anul 2012 va fi un an al întâlnirilor de viață. Un an al reparării dacă mai e timpul reparării. Sau al închiderii definitive a ușii acolo unde e cazul. Sau poate al deschiderii unei uși noi. Va fi și anul lecțiilor învățate la acest capitol. Chiar și întâlnirea cu Tipul de la cablu sau cu Mary cea cu vino încoace a avut rostul ei ( zâmbet ). Cei ce sunt singuri n-ar trebui să-și dea cu capul de pereți. Pe lângă faptul că gestul în sine nu servește la nimic, iar demnitatea e o noțiune palapilă și nu abstractă, există mai multe opțiuni. Timpul singurătății e util pentru un exercițiu de relaxare, pentru întâlniri cu prietenii sau pur și simplu pentru o mască cu mălai și miere, schimbatul unui bec ars, repararea unei prize sau tricotarea șosetelor de lână.
În ce privește aspectul financiar al anului 2012 acesta stă sub semnul expresiei habar n-am. Știu însă că vor fi favorizați cei ce apreciază banii ca fiind mijloc și nu scop cât și cei vor munci cu mânuțele proprii netransformându-se în lipitori pe cârca altora. În vederea evitării deziluziilor e bine ca recunoașterea socială să nu fie un obiectiv obligatoriu de bifat. Invidia e și ea omenească, iar alternativa aprecierii autentice a celor ce sunt cu adevărat valoroși e mai rară, dar din fericire nu chiar pe cale de dispariție. Ca fapt divers, adevărata valoare își are rădăcinile în interior, iar accesul la această realitate face suportabilă inclusiv o lapidare. Căci în urma fiecăruia dintre noi rămân urme, rămân faptele nostre și ceea ce am plantat bun în sufletele de oameni. De unde adevărul din vorba că omul fie transformă locul în cocină, fie îl sfințește chiar și acolo unde muncește.
Ca jocul meu să fie complet, mai trebuie să ghicesc în mersul planetelor ce și cum va fi cu sănătatea. Acuma în funcție de starea prezentă și de modul de viață dus, probabil că fiecare își poate face propriile previziuni. Păstrând linia acelui echilibru menționat la început e de la sine înțeles că o viață armonioasă, cumpătată și centrată pe acceptare de sine și trăiri pozitive, nu poate fi decât de bine. Personal cred în abordarea holistică și am credința că o afecțiune are șanse mari de izbândă atunci când în vindecare se iau în calcul planul fizic, cel psiho-emoțional și cel energetic. Consider însă că fiecare e liber să-și aleagă singur calea de vindecare și omul potrivit ca doctor sau vindecător. Așa că dacă cineva va considera de cuviință să bea ceai din flori de mucegai, să se roage, să mediteze, să devină raw vegan , să înghită substanțe active poleite cu diferite denumiri în funcție de compania producătoare, e liber s-o facă ( zâmbet ).
Concluzia cititului meu în stele ? Păi… va vedea fiecare la fața locului ce și cum va fi cu anul 2012. În ce privește anul meu, intenționez să fie unul bun. Și am să-l fac să fie bun. Cum ? Simplu. Am îndărătnicia unui catâr, crezuri subiective dar valide, idealism ce-mi permite să cred în umanitate și fapte bune, inconștiența de a o încasa fără să crâcnesc ( decât doar în fața prietenilor ), inima de copil, spate și umeri de om mare, simplitatea de a nu cădea în păcatul trufiei, știința de a știi că știu fără a știi nicidecum tot, curiozitatea de a cerceta, inspirația de a tăcea atunci când e cazul, intuiția mai trează decât a fost vreodată, neuronii și sinapsele într-o stare relativă de funcționare, bunul simț de a mulțumi, timp pentru a-mi manifesta recunoștiința, curaj de a-mi asuma răspunderea faptelor mele, îndrăzneala de a visa măcar din când în când, nebunia de a nu mă conforma turmei decât atunci când îmi convine ( săru’ mâna, știi tu cine pentru asta ), blândețe uneori și nu pentru oricine, detașare în a lăsa să curgă pe lângă mine și nu prin mine urările de nebine ale altora, înțelegere în tot ce e omenesc, bucuria de cele mărunte și pentru bucuriile altora chiar și atunci când nu le înțeleg, umorul suficient în a râde de mine atunci când mă iau prea în serios, hai că mă întind deja - hm, ar mai trebui să lucrez în ce privește modestia ( zâmbet ). Sunt un om normal. Și e normal să-mi doresc a avea un an bun. Și e normal să vă doresc și vouă la fel ( zâmbet ).
Pentru amatorii de zodiace și horoscoape, o mică selecție de linkuri fără pretenția de a acoperi toate gusturile, dar musai cu oleacă de umor pe lânga seriozitatea absolut necesară:
Lucruri amuzante despre zodii – FunnyBlog
2012 – Anul Dragonului de Apa – Acvaria
Zodiile in viata de dincolo – FunnyBlog
Zodiile si gelozia – FunnyBlog
…
P.S. Dacă cineva simte nevoia să preia leapșa, e liber s-o facă ( zâmbet ).
Lotuşicaaa
Ştii tu cum va fi anul viitor? Ferice de tine! (surîs)
Îmi place determinarea ta şi sper şi chiar cred că vei realiza tot ce ţi-ai propus.
Nu ştiu de ce dar, eu cu astrele nu le am chiar deloc.
Chiar mă amuz la ideea aceasta. Prea mulţi suntem pe lumea asta şi prea diferiţi ca să putem fi încadraţi în cîteva categorii, zodiile.
Dar, ce ştiu eu? Ştiu că nu ştiu. (zîîîîmbet).
Pai Tibi, nici eu nu stiu cum imi va anul viitor, nici macar ziua de maine, dar… pot sa-mi doresc :)
Cred ca astrologia poate fi o stiinta ca oricare alta atunci cand de ea se ocupa persoane avizate si nu sarlatani. Personal nu le am nici eu, sunt curioasa – e adevarat, dar nici nu ma incred mai mult decat e cazul.
Am luat-o ca o joaca si cum asta nu-mi displace :)
Zambet. Zambet. Zambet.
:)
P.S. Mai am jumatate din ultima din cele patru. O sa revin cu impresii :)
Astrologia o ştiinţă? ZÎMBET mare de tot! Chiar nu-mi vine să cred.
Ca joacă, hai să spunem că merge. Dar să crezi în astrologi…
- – -
Abia aştept impresiile!
Tibi,
nu cred in horoscoapele de la radio, tv si nu cred in astrologii aparuti peste noapte. Dar cred in faptul ca o persoana bine documentata poate studia mersul planetelor, alinierea lor si altele despre care eu nu stiu.
Astra + logos – stiinta studierii efectelor astrale, in nici un caz ” ghicitul ” in bobi, cafea sau altceva :)
Acuma iti dai seama ca asta nu se prea pupa cu slabiciunea mea ptr teoriile psihanalitice, dar incerc sa-mi mentin treaza disponibilitatea si spre alte viziuni :)
Mi-e clar ca oamenii sunt atat de diferiti incat nu pot fi cuprinsi in 12 zodii sau etichete sau diagnostice sau tipuri de personalitate, etc.
Si :)
Nu trebuie sa credem in aceleasi lucruri. La crezut e liber. La fel si la joaca :)
Nu-ti mai zic ce dilema si ce curiozitate am acum ca te prinzi cu mainile de cap :)
Impresiile sunt din cele mai bune, te asigur :)
P.S. Daca iti zic ca am citit si o carte ce se numeste ” Astrologie si psihoterapie ” ( Fritz Riemann, Editura Trei ) ? :)
Uite si cateva randuri:
” Marii psihologi nu au ezitat sa se dedice unor domenii discreditate de stiinta oficiala. Astfel, Jung a revalorizat alchimia, iar Freud, onirologia. In prezenta carte Fritz Riemann ofera o viziune cuprinzatoare asupra astrologiei. (…) Astrologia il poate ajuta pe psihoterapeut sa aiba acces la natura originara, nedeformata a clientului. ” Auturoul este psihanalist si psihoterapeut, confondator al Academiei pentru Psihanaliza si Psihoterapie din Munchen.
Dupa cum vezi, interesul si curiozitatea sunt mari si la alte case :)
Lotuşica
Şezi domol că nu mă prind cu mîinile de cap. :)
Silvia crede în chestiile astea, pînă la un moment dat ghicea în cafea, ce mai, chestii grele nu glume de piticoţi; şi ne înţelegem minunat! zîmbet.
Am mai adaugat un post scriptum la comentariul anterior :)
In ghicitul in cafea nu prea cred, dar sunt curioasa in privinta chiromantiei ( cititului in liniile palmei ) :)
O sa mai cuget la revelatia mea si apoi o sa-ti spun, bine ? Si daca n-o sa te prinzi cu mainile de cap, foarte bine :)
Şi Ioan Petru Culianu credea în forţa ştiinţelor aşa spus, oculte.
Chiar perfoma în acest domeniu văzut cu ochi răi de academicii cu ştaif. Zîmbet. Deci, aştept curios să văd ce.mi spui. Bine? :)
Tibi,
trebuie musai sa mai citesc, sa ma mai informez ca nu vreau sa bat campii, fie chiar si cu gratie :) :)
Pana atunci ma mai gandesc la ceva – e legat de carti, termin de citit si o sa-ti scriu pe mail, bine ? :)
P.S. Cred ca ocultismul e putin in alta directie :)
Lotusul
Nu mă prea pricep la chestiile astea: oculktism, chiromanţie, numerologie, astrologie… Nu pot să citesc numai eu, chiar tot. ZÎMBET.
Aştept mailul de la tine. :)
Tibi,
asta e replica zilei : ” nu pot sa citesc numai eu, chiar tot ” :) :)
O sa-ti scriu zilele astea sau la anul. Sa termin de citit, sa-mi asez ideile si sa gandesc asupra strategiei :):)
cum ştiu că ştii, draga mea, refuz ideea de pat procustian al zodiilor. cred în om, în calităţile şi harurile lui, accept defectele şi înţeleg limitele unui om… :)
eu îți doresc ca horoscopul lui 2012 să îți aducă tot ceea ce îți dorești și încă mult mai mult… cu sau fără horoscop. ;)
Da Psi frumos,
asta e si ideea : omul in totalitatea lui :)
Iar restul e o joaca :)
Si tie numai bine, asa cum merita sufletelul tau de om bun :)
Lotusull, mi-a placut mult de tot postarea ta de acu. Ca sa-ti spun ca e o continuare a discutiei noastre particulare in unele locuri. Cel putin mie asa mi s-a parut. Oricum, aplaud mult ideea ca anul 2012 va fi anul Echilirului! Asa sper si eu, asa ma rog sa fie. Cred, cu tot sufletul meu, ca 2012 va aduce binele creat de echilibrul ca factor al unei existente adevarate si frumoase, pana la urma.
Multumesc mult pentru cuvintele tale. Chiar sper ca anul 2012 sa fie intocmai cum ai interpretat tu horoscopul. Si, da, cred in echilibru! :)
Moi draga,
pai este si o continuare a discutiei noastre de la telefon :) :)
Atata timp cat ne dorim echilibrul am certitudinea ca viata ne va scoate in fata acele intamplari ce ne vor permite sa realizam acest echilibru :)
Tare ma bucur ca ti-a picat bine. Mult de tot ma bucur :)
Cu siguranta! Si cum stim noi doua, nimic nu este intamplator astfel incat gandurile ajung sa se regaseasca in scris pentru a fi mult mai palpabile si mult mai bine conturate si bine definite. Multumesc, Lotusull frumos! :)
Asta inseamna deja ca avem de-a face cu o “urma ” :). Adica ceva palpabil in cuvant si nesfarsit in suflet :)
Cu drag Moi, cu drag :)
Lotusull, o prietena, mai in gluma, mai in serios, in momentul in care cunoaste pe cineva, incearca sa-i faca chart-ul. Nu spune ca este experta, dar stie destul de bine sa interpreteze ceea ce spune acel chart.
Din cite am inteles, acest chart astrologic este cu mult mai complicat decit ziua si luna cind ne-am nascut. Foarte mult depinde si de locul si de ora la care ne-am nascut.
Apoi se analizeaza in ce constelatie a fost fiecare planeta la ora/data cind ne-am nascut.
Mi-a dat citeva exemple:
- Daca are Venus (care reprezinta dragostea) in Varsator, atunci acea persoana iubeste, dar imbina dragostea cu materialismul. Daca are Venus in Pesti, atunci iubeste fara sa-si faca si alte calcule.
Daca Luna este in Balanta, atunci este o persoana draguta, serioasa, dar voteaza cu mai multe partide. :)
Exista si software care face un match intre doua persoane.
Totul luat cu un pic de curiozitate, un pic de umor, un pic de bunavointa, un pic de indoiala, si este chiar placut sa te descoperi, sau sa intelegi de ce esti asa.
Odille,
pai chiar e interesant :)
Ma gandesc acuma ca daca ai niste cunostiinte de mitologie, acestea sigur iti sunt de ajutor. Venus e numele roman al zeitei grecesti Afrodita- zeita dragostei ; aflata de pilda in Pesti, e clar ca e semnul unei iubiri neconditionate, caci aceasta e una din caracteristicile Pestilor :)
Citeam undeva ca semnul zodiacal sub care ne-am nascut e important ca lectie de invatat. Adica trebuie sa invatam ceea ce este pozitiv in acea zodie si sa infrangem/ stapanim ceea ce este considerat punct slab al respectivei zodii.
E clar ca un strop de curiozitate + unor + bunavointa + indoiala n-are ce sa faca rau :)
Abia astept sa-i spun Bun Venit acestui an al Echilibrului.
Cred ca 2011 a fost opusul lui.
Odille draga,
probabil ca ti se vor ivi acele situatii/ intamplari ce iti vor permite sa realizezi echilibrul dorit. Si chiar daca nu pare, se spune ca orice situatie aparuta e in beneficiul nostru deorece ne permite aflarea/ indreptarea, etc a ceva. Acuma e clar ca nu se poate generaliza si fiecare si le stie pe ale lui si are libertatea de a le interpreta fix asa cum le doreste :)
Horoscopul meu este foarte simplu:trecutul il stiu prezentul il traiesc si viitorul lasal sa vina ca va trece si el. O zi faina.
Pisicaru,
atitudinea ta mi se pare foarte echilibrata. Trairea prezentului, a clipei este pana la urma singura certitudine.
Era o vorba care spunea ceva de genul : traim in trecut ori in viitor, ignorand prezentul.
:)
Suma trecutului cu prezentul= viitorul. Nu este bine sa traim in trecut, suntem cu certitudine in prezent si trebuie trait cu bucurie.
De acord cu bucuria. Chiar citeam undeva ceva ce suna aproximativ asa : ” pana la urma traiesc “.
:)
E perfect :) Multumesc!
OFZ,
e perfect daca tie iti pare perfect :)
( Perfectul acela imperfect si subiectiv, dar atat de omenesc :) )
Cu drag, chiar mi-a placut jocul asta :)
Lotusull, eu nu formez simpatii sau antipatii, pe baza horoscopului, insa citeodata, daca prietena mea are un pic de timp (in general are un program foarte intens), scrie datele unei cunostinte in acel software si apare diagnosticul. Este interesant cum, uneori, simpatiile si capacitatea de comunicare isi gasesc o exlicatie in datele de nastere.
Un exemplu ar fi comunicarea excelenta dintre doua persoane, domenii comune de interes, usurinta de a comunica, toate acestea par sa-si aiba radacina in faptul ca ambele persoane au semnul Varsatorului fie ca semn de baza, fie ca Ascendent, fie in casa de comunicare.
Numai ca trebuie ca cineva sa stie sa interpreteze ceea ce apare scris.
Horoscopul este util din doua motive: :)
- Daca ceva nu merge bine putem da vina pe semnul de zodiac. :)
- Daca il folosim ca sa ne netezim trasaturile mai putin favorabile, tot este bine.
Eu, spre exemplu, sunt in plina dezbatere, ce hotarire sa iau pt noul an. Este prima oara cind ma gindesc sa imi construiesc un plan de acest gen, pe an nou.
Dezbat daca sa incerc sa fiu mai putin sentimentala, mai detasata, si ratiunea sa aiba un avantaj in competitia cu sentimentalitatea. Iti voi da un paragraf din orice horoscop al racilor:
“RACII se ghideazǎ dupǎ inteligența emoționalǎ.
Acești nativi sunt plǎmǎdiți predominant din emoții”
Ei bine, m-am cam saturat de aceasta compozitie a aluatului pt ca sufar prea mult. :)
Cred ca vreau sa mai combin si alte ingrediente: un pic de detasare, un strop de “nu am timp”, un virf de lingurita de “nu-mi pasa”, 5 mililitri de esenta de “am altceva de facut”, 1 gram de “si eu sunt importanta”. :) Sunt inca in dezbateri mari!
Odille,
cred ca atunci cand cineva isi formeaza simpatii sau antipatii pe baza unui horoscop, apăi…. :)
Na, fiecare cu ale lui. Dar zic eu ca te poti baza pe intuitie, pe spiritul de observatie, pe ceea ce simti langa acel om, pe ce iti spune ratiunea, s.a.m.d. Riscul e aceleasi, de inselat asupra oamenilor oricum ne putem insela oricand, asa ca… :)
Daca ceva nu merge este posibil ca directia sa fie gresita :)
Ma gandesc acum. Poate ca tocmai acea inteligenta emotionala specifica Racului trebuie asumata si inteleasa corect. Ea este un dar si nu oricine se poate lauda cu un coeficient inalt al acetui tip de intelgenta. Rezulta deci ca trebuie folosita intelept. La fel cu emotiile. Si acestea trebuiesc gestionate corespunzator si echilibrat. Tu acuma sa asculti ce spune popa si nu ce face el, caci eu functionez preponderent in baza emotiilor si bineinteles ca nu intotdeauna sunt atat de inteleapta incat sa le gestionez corect :)
Odiile, ideea e mult mai simpla decat pare. Orice decizie ai lua, e important sa ti-o asumi cu tot cu consecintele ce rezulta din ea. Inclusiv consecintele neprevazute. Pana la urma e hotararea ta, faci asa cum simti si crezi ca e bine. Eu una asa fac. Oricum iese, responsabilitatea imi apartine. Nu iese bine, asta este, o iau ca atare si merg inainte. Si de multe ori am avut surpriza ca ceea ce a parut initial a fi un dezavantaj, s-a dovedit ulterior a fi lucrul cel mai bun ce mi se putea intampla :)
In ce priveste comunicarea excelenta intre doua persoane, cred ca e mai mult decat apartenenta la o zodie compatibila. Sunt factori invizibili, motive inconstiente, cauze de tot felul. Ce mai, asta e deja o intreaga discutie, poate intr-o zi il transformam in subiect de blog :)
Lotusull, este adevarat ca mi s-a intimplat foarte rar, dar am intilnit pt prima oara citeva persoane, cu care am vorbit ca si cum am fi fost prieteni (amici) de ani si ani. Acelasi lucru l-au simtit si ei. Concluzia mea a fost ca incepusem acel dialog in alte vieti. :) Tu stii ca este o idee cu care ma joc de ceva timp. Nu inseamna ca sunt convinsa, sau ca stiu.
Acum sunt curioasa ce semne de zodiac erau. :)
Odille draga,
considerand ca adevarat acest punct de plecare asta inseamna ca ai ocazia sa verifici efectul de oglindire. Acesta are la baza legea atractiei conform careia atragem exact oamenii de care avem nevoie, oameni cu care rezonam fie la nivelul vibratiilor inalte, fie la nivelul celor joase. Adeseori o antipatie spontana apare ca rezultat al rafuzarii anumitor aspecte din noi pe care le gasim oglindite in cei de langa noi. La fel si cu simpatiile – doar ca invers. In conditiile astea, nu stiu daca mai conteaza zodia :)
Daca acest punct de plecare nu e adevarat, atunci chiar habar nu am. Chiar nu stiu de ce uneori unii oameni ne sunt simpatici, iar altii antipatici.
Strict legat de zodii, cu mult timp in urma credeam ca niciodata n-am sa ma pot intelege cu cineva din zodia Leului. Imi parea o zodie prea orgolioasa, prea galagiosa, prea intempestiva. Acuma am o prietena foarte buna in zodia Leului :). La fel, credeam despre Fecioare ca sunt cam rigide si prea perfectioniste. Am un prieten f bun in zodia Fecioarei :)
Da, zodia poate fi ceva ce-ti starneste curiozitatea. Dar cu siguranta exista alte resorturi, alte mecansime ce pot explica atractia dintre oameni :)
Zi frumoasa sa ai :)
( Era cat pe ce sa-ti spun noapte buna, dar mi-am amintit cat e ceasul la tine )
Lotusull, nu inteleg de ce cu unii oameni, foarte putini, este adevarat, se deschid aceste canale de comunicare. Insa in privinta unei antipatii spontane, de-a lungul anilor am avut posibilitatea sa inteleg ca era vorba despre un semnal puternic al Intuitiei, care-mi spunea sa ma protejez. Acesti oameni nu aveau nimic in comun cu mine, aveau niste trasaturi de carcater care-i faceau periculosi pt mine.
Citeodata mai ignor aceste semnale, si platesc mai tirziu.
Odille,
totul are un pret :)
Si totul este, intr-o anumita masura, o lectie de viata pentru noi.
Stii cum se spune: iti inveti lectia, treci la etapa urmatoare; n-o inveti, ramai tot in clasa intai, iar viata iti scoate in cale intamplari ce te fac sa repeti lectia pana iti intra in cap :)
Cred ca de aici s-a nascut vorba aceea potrivit careia mai bine faci greseli noi, decat sa le repeti pe aceleasi :)
Pana la urma, oricum o dai si-o intorci, e alegerea fiecaruia.
Fiecare e responsabil de propria viata.
Iar noi vorbim, vorbim … :)
Fug si eu la copilasii mei, zi buna sa ai :)
P.S. Si mie intuitia imi este sfetnic bun. Atunci cand o ascult. Ca uneori mai am prostul obicei de a o ignora si asta este, suport consecintele :)
Lotusull, la noi sunt – 16 grade cu factor de vint cu tot si mie mi-ar trebui o saniuta zburatoare asa de multe lucruri mai am de rezolvat, dar eu nu pot sa nu poposesc un pic pe blogul tau pt a sta de vorba.
Sunt curioasa daca prietenii tai Leu si Fecioara, nu au Ascendentul in Pesti sau Rac, sau nu au alte planete in Pesti? Ar fi interesant de stiut, cind ai timp si chef de joaca.
Sunt convinsa ca intilnirile intre oameni si legaturile care se stabilesc, au o alta baza, probabil ca sunt si lectii de invatat, mesaje de primit, insa de multe ori aceste asa zise compatibilitati intre semne par sa se aplice si in viata reala.
Odille,
nu stiu daca ei stiu aceste amanunte, daca au fost curiosi in privinta asta, dar cu proxima ocazie o sa-i intreb :)
Da, inclusiv intalnirile sunt lectii de viata :)