Etichete
acasa, casa, copil, ganduri, inocenta, iubire, omulet de zahar, simplitate
Ochi rotunzi și buni. Ochi ce n-au cunoscut vreodată răutatea. Ochi senini. Ochi luminoși.
Se joacă. Într-o mână are un telefon de jucărie și vorbește la el. Cu cealaltă, puțin nesigur – abia ce-a scăpat de gips, își plimbă mașinuța. Râde. E atent la ale lui, dar nu mă scapă din ochi. Sus pe dulap, brăduțul lui strălucește tainic. I l-a făcut cineva care-l iubește. Mă uit la el și iar zâmbesc. Un milion de zâmbete de când l-am cunoscut. Îmi zâmbește înapoi și mă scrutează cu privirea. Pare să mă întrebe dacă e totul în regulă. De fapt nu pare, așa și este. Nu mă poate nimeni convinge că el nu înțelege. Iar asta se întâmplă dincolo de nivelul obișnuit. Îi spun în gând că totul e bine. Doar că m-am trezit într-o dispoziție cam așa. Și mă frământă un gând. Mamaaaa, zice el și iar îmi simt inima bătând mai tare. Mă cheamă cu degețelele lângă pătuțul lui. Știu că vrea detalii. Și iar zâmbesc.
Nu pricep ceva Omuleț, spun eu cu jumătate de gură. S-a oprit din joacă și mă ascultă.
Eu nu mai înțeleg nimic. Nu mai știu ce și cum e cu iubirea asta. Nu înțeleg…dacă lumea ne iubește… de ce nu ne ia acasă ? De tot. Ne gâdilă sub barbă, se joacă cu noi, ne pupă și apoi gata. Ne pun înapoi la locul nostru și pleacă fiecare în treaba lui. La casa lui. Sau acasă.
Clipește cumva, iar eu știu că a înțeles. Ridică din umerii lui mici și pare să spună : Așa sunt oamenii. N-ai zis tu să luăm oamenii așa cum sunt ? N-ai spus tu să ne bucurăm de toate darurile ce le primim, oricât de mărunte ar fi ? Și să luăm lucrurile așa cum sunt ? Cum să nu-i dau dreptate ? Așa am zis.
A căzut puțin pe gânduri, iar eu sunt fix acolo între gândurile lui. Și în inima lui. Pentru el e simplu cu acest acasă. Acasă e centrul unde-și trăiește zilele. Acasă e spitalul unde merge când se rupe câte ceva. Acasă e la nașa lui ce-l iubește mult și-l ia adesea. Acasă e la Muna, alt om ce-l iubește și-l ia uneori. Nu are alte experiențe ale acestui acasă. Poate doar în forma unor amintiri vagi din timpuri trăite cândva, undeva. Sau poate doar în forma unor dorințe adânci, bine ascunse în inima lui de omuleț. Cine să știe exact. Dar știu că atunci când unul din oamenii ce-l iubește îl ia acasă el e fericit. Chiuie și râde și vorbește în limba lui. Îi strigă pe ceilalți copii, îi face atenți la ce i se întâmplă lui, le trimite pupici. Și așa cum e în brațe de oameni buni, se apleacă cumva vrând să deschidă el ușa. Să plece mai repede acasă.
Mă întreb ce inseamnă pentru oameni acasă.
Acasă e cald. Acasă e liniște și bine. Acasă nu ți-e frig niciodată. Acasă te simți în siguranță.
Mă simt acasă când merg la prietenii mei. Și mă așez fix în același loc, locul meu. Mă simt acasă în casa în care locuiesc. Mă simt acasă lângă oameni ce mi-au deschis ușa inimii lor. Și asta înainte de a-mi deschide ușa casei. M-am simțit acasă într-o casă mică căreia i-am spus la revedere când am plecat. Știam că va fi vândută și n-aveam s-o mai revăd vreodată.
Oare când oamenii își cumpără o casă, aceasta devine automat acasă ? Sau spațiul rămâne doar un spațiu, o construcție, niște ziduri anonime cărora mai trebuie să le adaugi un ingredient secret pentru a deveni vii ?
Mă privește răbdător. Cu ochi senini. Plini de un fel de înțelegere mai presus de cuvinte. Luăm situația așa cum este. Păi sigur, ce altceva am putea face ? Vrea să vadă mașinile de pe stradă și-l iau in brațe. Stă cu fața turtită de fereastră și-mi arată curgerea lumii. Din când în când, ne mai pupăm așa. Ca oamenii aceia ce unul lângă altul se simt acasă. Și rămâne cum am stabilit. Luăm situația ca atare. Până la urmă și dacă nu ne iau de tot acasă, oamenii ne iubesc în felul lor. Și asta nu e deloc puțin lucru. Pare să-mi fi citit gândul. S-a întors puțin și își pune o mânuță în jurul gâtului meu. Apoi pe cealaltă. A învățat el că asta e o îmbrățișare. Zâmbet.
Ne mai uităm puțin pe fereastră. Ce bine ar fi să ningă. Să stăm în casă, acasă. Să desenăm cu degetele în flori de gheață. Să ieșim apoi în curte. Să fugim după fulgi, să ne inghețe obrajii. Să râdem. Și apoi să intrăm iar în casă. Acolo unde e cald și bine. Acasă.
of. am noduri în gât. acasă… greu cuvânt și totuși atât de simplu.
Da Psi frumos, unul din cele mai simple cuvinte din lume. In capul meu e la fel de simplu ca si ” iubirea ” :)
“Acasa” e intotdeauna in sufletul nostru si ceea ce construim cu el in noi, in ceilalti si-n jurul nostru.
“Acasa” e “acolo” unde ne regasim mereu propria noastra identitate in totalitate, “acolo” unde suntem noi insene plenar.
Si unde putem fi mai mult decat oriunde altundeva noi insene plenar, decat daca nu doar in sufletul nostru?: noi cu noi insene, alaturi de EL.
Lotus scump, iti imbratisez “acasa” ta si privirea-ti pura, cu muuult drag. :-)
Carmen
si pentru mine ” acasa ” e o stare, un sentiment nascut in suflet si abia apoi intre ziduri :)
Bine ai venit in casuta mea :)
O lacirmă fi-va de ajuns acum. Povestea mea o vei afla la vremea potrivită. Seară caldă şi plăcută îţi doresc!
Drug,
e de ajuns caci e o lacrima buna. Povestea ta, cand o fi timpul ei. O zi buna sa ai :)
Lotusull, cat de minunata esti!
Acasa suntem noi in cel mai adevarat sens posibil. De oriunde am revenit, in drumurile mele, acasa m-am regasit definitiv si cu cea mai mare bucurie.
Cred ca pentru oricine ca acasa nu-i niciunde.
Lotusull drag, sa mai priviti pe geam, cat de curand fulgi albi de nea ne vor bucura ochii si sufletul. Asa spun meteorologii si asa ne dorim sa fie :)
Moi draga,
cat de normala sunt :)
Da, acasa suntem noi, acolo ne regasim si ii regasim pe cei dragi :)
O, ce bine ar fi ca meteorologii sa aibe dreptate si sa ninga, sa tot ninga :)
Acasa unde e cald si bine, frumoase cuvinte pe care le repetam mereu, atunci cind avem probleme s-au ne saturam de viata si vrem sa ne ascundem in noi si in universul nostru. O zi faina.
Pisicaru
si pentru mine acasa e un refugiu, un loc in care imi reincarc bateriile. Si tie zi faina :)
“Până la urmă și dacă nu ne iau de tot acasă, oamenii ne iubesc în felul lor”…
….da, au ce iubi. Și chiar (vă) iubesc.
Acasă îți e inima, Lotusul meu Viu?
Da, ne iubesc in felul lor si e bine asa, chiae e bine :)
Caci da, acasa imi e inima :)
da, e geniala acea propozitie … trist e ca oamenii, noi, uitam prea des acest adevar.
INTJ,
Cred ca adesea uitam de simplitate, de adevarurile acelea banale si deloc complicate.
Eu sunt o norocoasa. Are cine sa mi le reaminteasca :)
Namaste :)
Ha INTJ :)
X :)
“Mă simt acasă când merg la prietenii mei. Și mă așez fix în același loc, locul meu. Mă simt acasă în casa în care locuiesc. Mă simt acasă lângă oameni ce mi-au deschis ușa inimii lor. Și asta înainte de a-mi deschide ușa casei.”
…si eu la fel!
Cristina,
stiam eu ca ne asemanam :)
Prietenii mei stiu deja ca de pilda locul ala din mijlocul canapelei e intotdeauna al meu :). E ca un ritual. Urmeaza intrebarea : cum esti ? si privirea aia plina de drag :) Apoi cafeaua, ceva dulce si scormoneala prin biblioteca lor sa vad ce carti au mai aparut :)
Iar in casa mea e bine ptr ca e cald chiar si cand e cam frig :)
Si e cald si aici in spatiul asta virtual unde vin atatia oameni buni :)
Sunt acasa alaturi de oamenii pe care ii iubesc. Si alaturi de El, care e in mine, in noi. :)
Aura,
e ciudat si cu prezenta Lui. Si daca nu ma gandesc prea mult la asta si daca nu-i dau prea mare importanta uneori, prezenta aceea buna e tot acolo.
Parte si intreg nu Aura draga ? :)
Iar oamenii pe care ii iubesc pentru ca sunt oameni, apoi asta e batut in cuie, nu se mai schimba vreodata :)
Scuze de off topic: mail.
Tibi, ti-am raspuns acum :)
Lotusull, mi s-a inmuiat inima citind postarea ta atit de sensibila, scrisa cu asa de multa dragoste si intelegere. M-am gindit cit de important este pt noi toti sa avem pe cineva in care sa avem totala incredere ca ne iubeste, cineva in bratele careia/caruia sa simtim ca suntem iubiti si protejati, cineva care sa nu ne judece si care sa aiba afectiune pt noi. Si cit de important este sa simtim acest sentiment de “acasa”.
Am avut asa un sentiment de usurare si de bucurie ca acest copilas te are pe tine acolo, ca tu esti un “acasa” pt el.
Odille draga,
cred ca fiecare din noi avem pe cineva care ne iubeste mult, mult. Mama, bunica, bunicul, un prieten drag, copilul, etc – cineva pe lumea asta tot ne iubeste.
:)
Iar omuletul are multi oameni in jur ce-l iubesc. O data ce l-ai cunoscut e imposibil sa nu-l iubesti :)
In plus, toate gandurile bune ce voi le-ati lasat aici vor ajunge intr-o forma subtila la el. Si stiu deja ca va râde si la intrebarea : stii tu omulet ca eu si multi oameni te iubim ? el va zice ” da ” accentuand cumva pe acel ” d ” :)
Lotusull, ai o sensibilitate pt 1000 de oameni la un loc. O imbratisare pt tine si pt Omulet.
:)
Odille draga,
sunt normala – pe cuvant de cercetas :) :)
Si tie imbratisare :) :)
Lotusull,
asa frumos spui tu “povesti”, dar pentru ca stiu ca povestile tale au mereu Adevar in ele…recunosc, uneori imi este greu.
Stiu, toate au un rost pe lume si fiecare suflet cu destinul lui, dar chiar si asa…uneori mi-e tare greu.
Pentru mine acasa e inima mea si o am mereu cu mine, asa-mi doresc si pentru ei, sa se aibe pe ei insisi, sa le fie bland si cald…acasa, mereu.
Multumesc.
Cer Senin,
si mie mi-e tare greu uneori. Dar imi smarcai nasul, imi indrept spatele si merg inainte. Si stii de ce ? Pentru ca stiu, de fapt vad si simt ca oamenilor ce isi traiesc un anumit destin le e si mai greu. Si daca ei pot…Pot si eu atunci sa le fac greul mai putin greu.
Si da, acasa e mai intai de toate in inima :)