Contează ?

Etichete

bucurie, clipe, copii, fapte, inocenta, intamplari, iubire, prietenie, simplitate

N-am mai văzut-o de ceva timp. Respir adânc și încerc lipindu-mi palma de piept să-mi liniștesc bătăile inimii. Mă uit pe geam fără să văd nimic. Zâmbesc. În minte, în inimă am întâmplări și le derulez precum ghemul de lână. Ajung la capătul lui, la ziua în care am cunoscut-o, la clipa în care cineva mi-a pus în brațe un ghemotoc, un pui de om. Tare mică a fost…Un bebeluș… Derulez ghemul înapoi și ajung în prezent. Și iar zâmbesc.

S-a înălțat, aproape îmi ajunge până la umăr și e tare frumoasă. Îi promit mamei ei de plasament că o să fim cuminți, că nu vom face pozne mari, nu vom mânca înghețată și fugim, așa ca fetele, ca prietenele să mai stăm la o poveste, la o prăji, la un râs.

Se cuibărește lângă mine așa cum făcea când era micuță tare și nu mai știu de prin vene îmi curge drag sau duioșie sau amândouă. Vreau să fac să-i fie bine, vreau să-i rămână în suflețel orele ce le vom petrece împreună. Contează ? Da, îmi spun singură. Așa se construiesc amintirile frumoase. Da, îmi vine confirmarea. Mai ții minte când eram eu mică și ne-am plimbat și mi-ai cumpărat de acolo un hamburger mare ? Îmi indică cu precizie locul și rămân surprinsă. Și curg apoi alte secvențe. Acolo și dincolo când am făcut te miri ce sau când am povestit te miri cum.

Îi fac o supriză și ne oprim undeva cât să-l luăm și pe frățiorul ei mai mare. Se strâng în brațe tare, tare, se pupă, iar inima mea iar face țop-țop. Fugim toți trei și țipăm așa a bucurie, iar un câine de prin curte fuge după noi și ne latră, contaminat de veselia noastră.

Nu am planificat nimic anume, am lăsat totul să se aranjeze după dorința ei, după dorința lor. Și ajungem în mall, locul acela străin mie, familiar lor – deveniți ghizi eficienți pentru cele mai bune clătite, cel mai bun sendviș, cel mai delicios hamburger și cele mai mișto modele de blugi. Ne întâlnim cu oameni buni, oameni ce-i cunosc pe amândoi de când erau mici și masa la care stăm devine neîncăpătoare. Vorbim de-ale copiilor, de-ale școlii, de-ale oamenilor. Nu-mi pot opri zâmbetul, mi s-a întins pe fața ca o ghirlandă de Crăciun. Ne aduc pe pământ nevoile lumești și mergem ținându-ne de mâini să căutăm o toaletă. El la cea a bărbaților și mi-e drag cum merge așa cu pieptul înainte și-mi spune că normal că mă descurc singur, tu nu vezi ce mare am crescut ? Ea la fete și vorbim prin ușă. Recită ceva, de fapt cântă, o improvizație de moment, ceva nostim și eu stând în fața ușii închise, mă trezesc râzând.

În marea de evenimente, în curgerea unei vieți contează clipele acestea ? Momente… fără nimic ieșit din comun, fără nimic forțat. Totul firesc, așa cum e și bucuria noastră, acea bucurie pură și bună și simplă. Contează ? Îmi spun că da. Că minutele acestea, orele, toate așezate cap la cap se adună în ceva frumos și se așează la rădăcină. Nu schimbă radical drumul vieții cuiva, dar se adună undeva și poate în zile cu nor, țin cald la fel ca o sobă. În suflet desfășor ideea mai departe…contează ceea ce dăruim celorlalți, așa necondiționat, așa normal ? Micile gesturi, vorbe sau fapte, gânduri sau emoții…contează ele pentru celălalt ? Eu zic că da. Nu sunt foarte sigură în ce privește oamenii mari, dar uitându-mă în ochi de copil știu, e certitudine că da, contează.

Ne pupăm cu oamenii buni ce au venit la întâlnire. Ne pregătim și noi de plecare. Printre îmbrățișări și zâmbete, strecurată timid dorința altor clipe petrecute împreună. Așa ca între prieteni. Pentru că da, contează. ( zâmbet )