Etichete

,

Am primit de la OFZ, o leapșă potrivită începutului de toamnă.

1. Numește o formație sau un cântăreț care nu-ți vine să crezi că ți-a plăcut când erai mai tânăr.

Când eram tânără și neliniștită, printre altele, suspinam ascultând Glenn Medeiros și Elton John. Menționez că doar piesele cu pricina, pentru că în linii mari, pe Sir Elton John îl mai ascult și acum. Și apropo de Sacrifice, la vremea aceea, eram îndrăgostită de un băiat cu destui ani mai mare decât mine, fratele unei colege. La o petrecere, fix când Elton John cânta cu foc despre sacrificiu, el m-a invitat la dans, iar eu l-am refuzat pentru că eram atât de topită după el, încât nu m-am putut ridica de pe scaun ( zâmbet ).

2. Numește o formație sau un cântăreț pe care o / îl urai în tinerețe și pe care acum o / îl adori.

N-am urât pe nimeni, atât doar că, n-am acordat importanță anumitor cântăreți pe care, acum, îi descopăr / redescopăr cu plăcere. Sting ar fi un bun exemplu.

3. Numește o formație sau un cântăreț care a trecut testul timpului, care îți place de la început și până acum.

Sunt mai mulți. Printre aceștia, într-o scurtă enumerare:  Roxette, Duran Duran, Mylene Farmer, Patricia Kaas, Frank Sinatra, Barbra Streisand, etc.

4. Numește un cântec căruia nu-i poți rezista și te apucă bâțâiala sau datul din picioare.

Cum să reziști ascultând Queen ? ( zâmbet ).

A, și mă binedispune piesa asta, cu totul aparte, a nemuritorilor de la Vangelis.

5. Numește un album de pe care îți place să asculți fiecare melodie

Nimeni nu e ca Yanni, iar albumul său Trouth of Touche e special, special.

6. Numește o formație sau un cântăreț de care ești atât de sătul/ă încât îți dorești să nu mai auzi în veci de ea/el.

Nu există nimeni de genul ăsta, în plus n-am nimic cu gusturile muzicale ale nimănui. Dacă nu-mi place muzica respectivă, n-o ascult.

7. Numește o formație sau un cântăreț pe care partenerul tău sau prietenii o/îl adoră și tu nu-l poți suferi.

Să spunem că nu prea rezonez cu un anumit gen muzical. Nu-mi vibrează nici o coardă dacă ascult, de exemplu 50 Cent sau Adrian copiluțul minune. Ca să fie clară opinia mea, recunosc că cei ce i-am folosit ca exemplu, au voce. Da, chiar au o voce extraordinară, piesele lor au ritm, atât doar că nu sunt genul meu. Și nu mă deranjează dacă cineva, din preajma mea ascultă așa ceva. Iar dacă nimeresc într-un context în care se ascultă o altfel de muzică decât ascult eu, nu am probleme. Cred că dacă mă opintesc puțin, aș putea și dansa. Nu sunt sigură cât de bine m-aș descurca pe ritmurile domnului Cent, 50Cent, dar măcar aș încerca.( zâmbet ). Și ca fapt divers, scriind rândurile acestei postări, chiar lălăi ” ce dimineață…la,la…și ce mai viață…la,la ” ( zâmbet ). În principiu, muzica, oricare ar fi ea să fie, exprimă ceva intim, ceva dintr-un om; e felul în care cineva își exteriorizează o stare. Refuz să etichetez pe cineva, doar în baza muzicii ce-o ascultă. Singurul criteriu ce-l folosesc în cernerea oamenilor din jurul meu, este bunul simț. Poate cândva am să scriu despre un om, un om simplu și bun, un om ce și-a dovedit verticalitatea și omenia în nenumărate ocazii. Piesa lui favorită este ceva cu o ” prună, prunișoară “. Sau poate am să înșir amintiri despre un copil, ce pe lângă rock asculta și hip-hop ( zâmbet ). Știu sigur că accesul spre inima lui, mi-a fost mai facil, în momentul în care am încercat să înțeleg și muzica ce-o ascultă.

8. Cântecul sau formația preferată în secunda asta.

Sunt mai multe, într-o ordine aleatorie, topul meu e cam așa :

John Surman, Havasi, Ernesto Cortazar, Israel, etc. Și apropo de piesa lui Israel, unul din copiii cu care lucrez, este topit după ea ( zâmbet ). De câte ori o aude la Tv, strigă tare : mamaaaa !! ; și e tot numai zâmbet, iar eu la fel. Am avut chiar surpriza să-l aud lălăind, acolo spre sfârșitul piesei : ” u, aaa,uuu, aa ” ( zâmbet mare ).

Îmi mai place genul chill out, de exemplu piesa asta și asta. Ascult și budhha bar, ultimele piese ce mi-au plăcut au fost asta și asta. Iar uneori, ma relaxez pe muzică indian american, asta și asta îmi plac mult.Și niciodată nu spun nu, când ascult Massenet, Mahler, Albinoni sau Concerto de Aranjuez.

Toată muzica ce-o ascult și la care vibrez, e strâns legată de stările mele. Si precum un curcubeu, eu am stări și stări. ( zâmbet )

Nu știu cui să dau mai departe această leapșă. Dunia ? Colorful ? Sara ? Mai dorește cineva ? ( zâmbet ).