Etichete

,

Psi are la ea pe blog un joc frumos – duzina de cuvinte. Un joc cu și despre cuvinte, o provocare în formă și conținut, a creativității fiecaruia din noi. Vă invit s-o citiți, scrie nespus de frumos și știu sigur că nu sunt subiectivă.

Cuvintele pe care ea le-a propus pentru astăzi, m-au determinat să scriu câteva rânduri despre prietenie. Mă refer aici la prietenia adevărată, dincolo de vârsta noastră biologică, de apartenența la un anumit gen ori de variile preocupări.

…..

prieten, inceput, litiera, papadie, cais, iasomie, nisipos, amar, scranciob, tubulatura, misandra, smirna

…

Stam, ca de obicei, pe marginea mea de lume și precum într-un scrânciob de lemn, mă legănam ușurel.

-        Cand ai de gând să cobori de acolo ? Când ai să indrăznești să infrunți și tu lumea, să cobori în mijlocul ei ?

-        Niciodată, ți-am spus eu liniștit. Probabil niciodată. Nu-mi cere să fiu, în alt fel decât pot.

Era inspre seară și priveam amândoi soarele, nebunul soare, aruncându-se in mare, așa intr-un gest sinucigaș, acolo unde apa se unea cu cerul, formând orizontul.

Dinspre undeva, venea miros de iasomie. Aveam sub tălpi pământ nisipos și cu degetele picioarelor, impletite precum o tubulatură, schițam forme abstracte pe el.

Ți-am căutat ochii. Ochii tăi, de prieten, dintotdeauna bun si blând. Pentru ei, aveam zâmbet de aur, smirnă si tămâie.  Cu fața imobilă, ochii tăi mi-au intors zâmbetul. Surâsul ce avea să rămână intru mereu, in pomișorul acela, un cais, ce-l plantaserăm undeva in fața casei mele. Ți-am spus, tot așa, fără cuvinte, că voi uda caisul, zi de zi și mă voi ingriji să dea rod. Era sufletul tău in el și eu aveam să știu, atunci când nu te vedeam, că ești bine, doar privind pomișorul.

-        Știi…vroiam să-ți spun ceva.

Tot din privire, mi-ai spus că mă asculți.

-        Probabil unii imi vor atârna de gat o etichetă. Vor arunca dupa mine cu pietre, mă vor alunga, strigându-mi că, nu vor in mijlocul lor o misandră. Dar nu e deloc așa. Atât doar că, dupa tot ceea ce am trăit, nu voi mai putea niciodată să iubesc cum am iubit până acum. Nu mai cred in “ indragostelile “ pământești. E doar erosul la mijloc. Erosul șlefuit și acoperit de multă poezie. Sufocat de metafore.

Ai privit inspre nisip. Valurile se spărgeau de țărm. Plaja era complet pustie. Doar tu și pe o margine de lume, intr-un scrânciob imaginar, eu. Intru tarziu ai zis :

-        Lasă asta. E doar un amănunt. Vom vorbi cândva si despre asta, dar nu acum. Tu să nu uiți că drumul tău a inceput. Acum nu mai poți da inapoi, nu te mai poți intoarce. Ai pornit pe drumul ăsta al cunoașterii de sine și poate uneori iți va fi amar. Și uneori, unii vor mușca din tine. Și asta pentru că tu acum, ești altfel decât ei. Și tot ce e altfel decât turma, naște controverse. Să-i ignori. Eu oriunde am să fiu, am să simt. Și am să-ți trimit cu gândul așa, plasturi din flori de păpădie. Rănile ți se vor inchide miraculos. Iar tu vei merge mai departe. Promite-mi că așa vei face.

Am incuviințat , aplecând ușor capul.

-        Daca va fi să fiu o floare, farfuria ghiveciului imi va deveni litieră.

Ai inceput să râzi. Ai mai zis, ridicându-te pentru a pleca :

-        Da…iar eu voi veni, uneori, din când in când, așa ca o ploaie…Bine atunci. Rămâi cu bine.

-        Rămâi cu bine, ți-am spus eu, privindu-te cum te indepărtezi. Eram liniștită. Aveam să te regăsesc acasă, in curtea casei mele. Cu sufletul tău frumos, respirând prin frunze și flori de cais.

….

Povestea mea despre prietenie, s-a scris ascultând asta :